Pensionarii din căminul de bătrâni al bisericii evanghelice din Eibach-Nürnberg au fost gazda unei seri româneşti în data de 25 aprilie. Aceştia au avut prilejul de a face imaginar o călătorie pe Dunăre, începând din locul în care izvorăşte ( Germania) şi acostând acolo unde se varsă, în România.

Seara a fost una cât se poate de reuşită, începând de la aranjamentul în cele trei culori ( roşu, galben şi albastru), continuând cu mâncarea noastră tradiţională, iar nu în cele din urmă încheidu-se totul pe acordurile muzicii româneşti.

Fotografii ce reprezintă România, albume bilingve, icoane pictate şi chiar obiecte din ceramică au fost atracţia serii. Acestea au fost puse la dispoziţie de către Ionela van Rees- Zota,  reprezentanta Asociaţiei „Aşii Români” şi Remus Vuia, Preşedintele Asociaţiei „Un alter Ego” Chiar dacă majoritatea depăşeau optzeci de ani, bătrânii au gustat din ţuica românească, au mâncat mititei şi au dansat aşa cum o făceau în tinereţe.

Grupul de solişti „Sârba” au fost ce-i care au deschis spectacolul, navigând pe Dunăre în ritmuri de muzică, aducând în sufletele tuturor muzica din cele unsprezece ţări prin care trece aceasta,  urmându-l micuţul Kevin Frühwald ce a intrerpretat câteva melodii din folcrolul autentic românesc.

De asemenea, s-a făcut menţiunea existenţei unei Mitropolii ortodoxe româneşti, bătrânii fiind invitaţi de a vizita minunata construcţie şi de a descoperii religia ortodoxă.

Am avut surpriza să văd că printre ce-i peste cincizeci de bătrâni, patru erau originari din România. Am zărit lacrimi în ochii lor, iar acest lucru m-a determinat să-i întreb ce se întâmplă cu ei. Am avut surpriza ca o doamnă ( vecină cu masa mea) să mă întrebe dacă sunt româncă, că am trăsăturile unei adevărate românce. I-am răspuns ( în germană) că sunt, atunci mi-a zis dacă putem vorbi româneşte că nu a mai vorbit de mult!

Aşa am aflat că se numeşte Elis Felser, are 87 de ani şi că este originară din România. Mi-a strâns mâna puternic şi a adăugat: „Îmi este foarte dor de România, mă gândesc tot timpul la acele vremuri când eram în ţară şi mi-e dor. Mi-e dor de acele locuri, de vecinii mei, de uliţele mele, de casa în care am locuit din Remedia Mică, de muzica românească şi de elevii pe care i-am avut... Am fost învăţătoare şi am avut foarte mulţi elevi buni, la care mă gândesc cu drag şi acum. Mi-ar plăcea să-i mai văd! Am plecat din România imediat după Revoluţie ( apoi cu voce înceată- cu frică, ca pe vremuri a adăugat): „Am auzit că acum se vorbeşte liber, dar eu tot nu cred, am rămas cu aceea frică şi voi merge cu ea în mormânt”.

O priveam cu aduceri aminte. Îmi aminteam de străbunicii care m-au crescut, dar în special de bunica care semăna izbitor cu ea. Nu ştiu de ce, dar am o sensibilitate sporită atunci când văd aceste suflete neajutorate, pline de amintiri şi seceraţi de boli.

Am întrebat-o ce părere au avut colegele de cameră când au auzit că va fi o seară românească..

Răspunsul a fost pe cât de sincer, tot atât de simplu: „Ne înţelegem bine, ca şi cum am fi surori. Ne-am format aici ca o familie, iar asta ne face bine. Se întrebau între ele ce specialităţi româneşti  li se vor servi?! Erau un pic rezervate, deoarece unele dintre ele nici nu au auzit de România, credeau că este pe undeva prin Africa şi le era frică să nu le se dea cine ştie ce arătări să mănânce, dar acum, după ce le-am explicat că România are mâncăruri alese şi au văzut cum stau lucrurile, le văd fericite şi mulţumite”.

Seara s-a terminat în acordurile muzicii româneşti, în aplauze, fotografii şi întrebări cu şi despre România. Bătrânii din cămilul din Eibach au fost încântaţi de cele aflate şi şi-au arătat dorinţa ca într-un viitor apropiat să fie din nou protagoniştii unei seri româneşti...

Ionela van Rees- Zota