,, O inimă este o punte spre suspine.”(Ionela van Rees-Zota)
Se spune că versurile sunt scrise pentru a nu fi înţelese, dacă am dori să ne punem viaţa într-un şablon acesta nu poate fi altceva decât un poem din care înţelegem tot, dar nu ştim nimic.
Eu sunt convins că limba română este pentru poezie ceea ce este limba italiană pentru canţonetă. Toată viaţa ne este o împletire de bucurie şi tristeţe aşezată în versuri şi acest adevăr se simte cel mai mult în sufletul românesc.
Prima poezie ce o rostim este ma-ma, o rimă divină ce trebuie să ne rămână în noi ca o axiomă eternă. În versuri se fac şi primele declaraţii de iubire, în versuri avem rugăciunea şi imnul naţional.
Am apelat la aceste gânduri de introducere pentru că poemele Ionelei van Rees
sunt un amalgam de căutări alese din sufletul unei tinere pline de dorinţa iubirii universale. În cartea aceasta, alături de tabloul iubirii perfecte şi a iubitului perfect, se găsesc zidite pe coloana infinitului dragostea pentru mamă, pentru copii şi dorinţa de a face oamenii buni.
,,Am auzit de nenumărate ori de „limbajul dragostei”, de aceea pentru o relaţie plăcută şi plină de intimitate, e nevoie de doi. Dacă vrei să stabileşti un dialog cu partenerul, exprimă-ţi trăirile într-un limbaj familiar lui, folosind cuvinte ce-i sunt cunoscute.” Am redat aceste rânduri ale poetei pentru a sublinia frumuseţea îmbinării in poemele sale a unor cuvinte simple, pornite din inimă tocmai pentru a fi mai bine înţelese trăirile ei sufleteşti.
Poezia de dragoste umple această carte cu o largă gamă de rânduri de o sensibilitate rară, care îmbracă într-un voal de mireasă tot ce poate fi componentă sufletească a iubirii unei femei.,, Mi-e greu a-ţi săruta privirea care,/în orice zi, moment şi clipă are,/puţin din licărirea ta ce doare,/păcat că eşti acolo-n depărtare.”(Sărut)
După Ionela van Rees-Zota ,,iubind în viaţă ştii ce-i suferinţa” şi ,, Nebunie. Nebunie de vise, de cuvinte, culori, sentimente. Toate sunt o nebunie, o nebunie frumoasă a cărui culoare nu i-o poate da decât sufletele lor. Sufletele celor doi îndrăgostiţi, rupţi de realitate, de lume, de tot ce îi înconjoară.”
Dintre cele mai reprezentative poeme cu tema iubirii aş aminti:Mi-aş împărţi , Vise, Dor de tine,Emoţii, Mi-e dor şi iar mi-e dor, Mesager, În aşteptare.
Sunt impresionante râdurile aşternute pentru mamă şi copii în poemele: Unei mame, De ziua ta, Mămucă sau Îmi cresc bobocii.
Ionela Van Rees rămâne prin cartea aceasta o căutătoare a fericirii universale, vrea să-şi împartă bucurile cu noi toţi: ,,fiţi fericiţi, prietenii dispar când suntem nefericiţi”; acestea sunt rândurile care încheie meditaţia referitoare la ziua îndrăgostiţilor.
Undeva în carte ne spune ,,din fericirea mea aş da” şi ne-a dat bucuria iubirii .
Ioana… pur şi simplu