Diaspora românească- Mari români în afara ţării- part. I

Cuvântul diaspora este asociat cu grecii, evreii, italienii sau armenii răspândiţi pretutindeni în lume. Aceste naţiuni au creat, prin diaspora lor, adevărate noi curente culturale, noi aşezări, contribuind definitoriu la formarea unor noi naţiuni. Istoria românilor din emigraţie nu s-a scris încă. Statisticele vorbesc de circa 10-20 milioane de români care trăiesc în afara graniţelor ţării. Deci o treime din populaţia României a părăsit ţara. Libertatea, aspiraţia spre mai bine sunt motivele care i-au îndemnat pe români să se expatrieze.

Însă putem vorbi şi de români care au reuşit să se facă cunoscuţi atât pe meleagurile româneşti cât şi în afară. Dintre aceştia amintim pe : Mircea Eliade, Tristan Tzara, Elena Văcăroiu, Eugen Ionesco, Ion Raţiu, Vintilă Horia, Nicolae Ceauşescu, Vlad Ţepeş, Henri Coandă, Gheorghe Hagi, George Enescu, Gregorian Bivolaru, Decebal, Gheorghe Mureşan, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Adrian Mutu, Florin Piersic, Ilie Năstase, Gheorghe Zamfir, Ion Ţiriac, Ciprian Porumbescu, Dumitru Prunariu, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi , Nadia Comăneci şi mulţi alţii.

Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu (născut. 6/19 noiembrie 1882, Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara, decedat. 13 septembrie 1913, Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu.

A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit "Liceul Aurel Vlaicu", luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902.

Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi Ludwig-Maximilians-Universität München, în Germania, obţinându-şi diploma de inginer în 1907. După ce a lucrat ca inginer la uzinele Opel în Russelheim, se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat două premii memorabile la mitingul aerian de la Aspern, Austria.

A murit în 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său Vlaicu II.

În anul urmator, prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei, efectueaza câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în toamna anului 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin.Vlaicu III A fost văzut ultima dată în anul 1940.

Ciprian Porumbescu

Ciprian Porumbescu (născut. 14 octombrie 1853, Şipotele Sucevei - decedat. 6 iulie 1883, Stupca, azi Ciprian Porumbescu, judeţul Suceava) a fost un compozitor român.

Originea şi numele

Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Gołęmbiowski, acesta din urmă îşi schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881, cu doi ani înainte de moartea lui Ciprian, atunci când ajunge stareţ al Mănăstirii Putna ("gołąb" - pronunţat "goluamb" - înseamnă în poloneză "porumbel").

Studiile

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la Konservatorium für Musik und darstellende Kunst în Viena, cu Anton Bruckner şi Franz Krenn. Între 1873 şi 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.

A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt "Crai nou" şi "Baladă pentru vioară şi piano". În plus, a compus muzica pentru imnul albanez, "Hymni i Flamurit".

A fost arestat pentru activitatea sa politică, iar în timpul detenţiei şi-a scris cele mai bune piese.

A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa "Ciprian Porumbescu".

-va urma-