| Muzica este limba universală |
|
Aşa s-au răcorit sau încalzit sufletele noastre în anii ce au alunecat ca pe un derdeluş în portativele muzicii. Ficare cultură îşi cântă imnul în primejdie, în mândrie îşi are propria muzică folclorică, ce tresaltă în fiecare pui de neam. Astazi românii aleg să-şi delecteze mintea şi sufletul alegând de pe un “platou” destul de vast melodii rock, pop, rap, disco, folk ş.a. Artiştii români sunt cei de la care trebuie să pornim când ascutam cu adevarat muzică, pentru că ei trăiesc prin noi, iar noi ne înrădacinăm în ei.
Muzica pop şi-a făcut apariţia înainte de al doilea război mondial în România şi este cunoscută chiar şi azi mai mult sub numele de muzică uşoară. Ea este plămadită la început de interpreţi ca Aurelian Andreescu, Elena Cârstea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Stela Enache, Luigi Ionescu, Horia Moculescu, Margareta Pâslaru, Gică Petrescu, Angela Similea, Dan Spătaru, Aura Urziceanu. Pentru începuturile anilor şaizeci, un nume semnificativ este cel al trioului fraţilor Grigoriu, unii dintre primii artişti români de muzică uşoară care au adoptat elemente de sintaxă rock în muzica lor (de altfel, şi una dintre primele formaţii de rock'n'roll din România). Între compozitorii mai apreciaţi se pot aminti Florin Bogardo, Cornel Fugaru, George Grigoriu (unul dintre cei trei fraţi amintiţi), Nicolae Kirculescu, Margareta Pâslaru, Temistocle Popa, Radu Şerban, Marius Ţeicu. Muzica rock şi-a făcut apariţia în lumea muzicală din România la începutul anilor 1960 şi continuă să existe şi astăzi. O demarcaţie de primă importanţă în tratarea acestui subiect este Revoluţia română din 1989, care a adus schimbarea regimului politic în ţară de la comunism la democraţie; dat fiind că muzica rock reprezenta un curent cultural împotriva politicii oficiale, însă de mare popularitate, evoluţia sa a fost influenţată puternic de limitările şi cenzura promovată de către puterea politică. Câteva formaţii de început sunt: Uranus, Pioneers, Phoenix (formate în 1961 – cea din urmă a debutat un an mai târziu), Cometele (1962), Entuziaştii, Sfinx (1963), Olympic '64, Sideral, Sincron (1964), Semnal M(1970) . Muzica rap îşi începe ascensiunea în ţara noastra in anii '90, mai precis începand cu anul 1994 când trupa RACLA scoate pe piaţa românească primul album de rap fiind urmaţi de trupa Paraziţii şi B.U.G MAFIA. În general, mesajele transmise de către raperii români acoperă o mare parte din problemele României de atunci si de astăzi Muzica folk este popularizată de realizatori radio precum Cornel Chiriac (prin emisiunea Metronom). Compoziţii folk-rock se fac simţite la sfârşitul anilor '60 pe primele apariţii discografice ale formaţiei Phoenix, prin cântece ca Şi totuşi sunt ca voi, Canarul, Vremuri etc. Mai târziu, fenomenul va lua amploare prin Cenaclul Flacăra iniţiat de poetul Adrian Păunescu, unde se vor afirma nume mari precum Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Florian Pittiş, Valeriu Sterian, Nicu Alifantis, Victor Socaciu,Ducu Berti Tatiana Stepa etc. Dupa cum spune si Tatiana Stepa Cultură românească muzică şi versuri pe care ar trebui să le laudăm sau
să le desfiinţăm în funcţie de originalitate sau sentimente transmise, dar să nu uitam că artiştii români consacraţi ne lasa cântecele lor, dupa cum ne spune si Tatiana Stepa
“Vă las toate ce-au fost bune, Vă las dragostea pierdută R: Dar vă las şi bucuria
Gilescu Georgiana
|
Radio INTERN
| Radio R România caută REDACTORI |
Radio R România caută redactori muzicali, redactori pentru redactarea ştirilor cât şi redactori pentru contactul cu ascultătorii şi partenerii noştrii. |
Alătură-te nouă !
| Alătură-te nouă ! |
| Radio R România pune la dispoziţia oricărei Organizaţii/Instituţii româneşti din ţară şi străinătate spaţiu de emisie pentru prezentare şi informări săptămânale. Pentru contacte şi oferte ne puteţi scrie la adresa: staicu@staicu.de |
Voluntariat
| Voluntariat |
| Asociaţia AŞII ROMÂNI din Nürnberg caută VOLUNTARI, pentru activităţile culturale, sociale şi mass-media. Dacă doriţi să vă dedicaţi o parte din timpul liber pentru a-i ajuta pe semenii noştri, nu ezitaţi! Tot ceea ce trebuie să faceţi este să luaţi legătura cu cei care deja desfăşoară astfel de activităţi în cadrul Agenţiei de Presă AŞII ROMÂNI, Radio R România şi Biblioteca românească din Nürnberg „Ion Minulescu” . Va aşteptam scriindu-ne pe adresa: voluntariat@asiiromani.eu |












