| Oana Lianu |
|
Oana Lianu s-a născut la data de 7 martie, 1976, la Cluj-Napoca, într-o familie de mari şi devotaţi iubitori de folclor. Tatăl, Ion Lianu, este unul dintre cei mai înzestraţi şi recunoscuţi interpreţi ai instrumentelor de suflat (taragot, fluier, caval,cimpoi, ocarină, drâmbă, etc.), format la şcoala formaţiei Mărţişorul a lui Dumitru Fărcaş, - iar mama, Doina, a cântat, în vremea studenţiei pe scenele festivalurilor de folclor la aceeaşi formaţie, unde avea să-l cunoască pe tatăl Oanei. Aşadar, viitoarea Prinţesă a naiului a avut un cadru prielnic dezvoltării şi afirmării disponibilităţilor sale artisice, fapt dovedit, de altfel şi prin debutul timpuriu. La vârsta de 6 ani Oana Lianu începe studiul pianului, iar 8 ani mai târziu termină Şcoala de Muzică din Zalău,obţinând doar locul I la pian. La 13 ani Dumnezeu intervine decisiv în destinul muzical al micuţei artiste. Oana este operată la degetul arătător al mâinii drepte din cauza unui panariţiu. Sfârşitul atât de rapid al unei cariere pianistice s-a dovedit a fi de fapt începutul alteia, naistice, de cel mai mare succes. Ideea genială i-a aparţinut tatălui, care s-a gândit că naiul este un instrument care nu necesita nici un fel de digitaţie şi, astfel, Oana începe studiul noului instrument. De la 15 ani Oana Lianu face parte din orchestra şcoală Folclorica, grup instrumental condus de tatăl său, alături de care începe să se bucure deopotrivă de succes în ţară şi în străinătate, unde este numită copil minune al naiului (Franţa, 1991). În 1994 Oana termină Liceul Teoretic Zalău, fiind o excelentă vorbitoare de limbi străine: engleză, franceză şi germană. Tot în timpul liceului ea absolvă şi Şcoala de Arte din Zalău cu media 10 şi se pregăteşte în particular pentru Conservator. Sunt anii în care Oana începe să studieze la nai şi muzica clasică, dar şi alte genuri muzicale. Tatăl ei, profesorul Ion Lianu, o iniţiază şi în arta altor instrumente populare de suflat: fluier, caval, ocarină, drâmbă, tilincă, cimpoi, instrumente pe care Oana le duce peste tot în lume, prezentându-le în concertele din străinătate. În acelaşi an 1994, Oana Lianu intră la secţia Pedagogie Muzicală a Academiei de Muzică George Dima din Cluj-Napoca, fiind imediat remarcată de profesorii universitari. Special pentru ea Senatul Academiei înfiinţează Modulul de Folclor-instrument nai, unde artista este autodidact în materie. Oana continuă să concerteze pe marile scene ale ţării şi ale Europei, atât muzică populară cât şi clasică. La fel ca şi tatăl ei, Oana Lianu face parte din ansamblul studenţesc Mărţişorul, cu care, alături de maestrul Dumitru Fărcaş, colindă lumea. Participă la nenumărate festivaluri şi concursuri unde excelează, apariţii TV, etc. Profesorul universitar doctor,compozitorul Valentin Timaru remarca: ” Oana este unul din cei mai buni studenţi pe care i-am avut, şi respectând proporţiile, Oana este un geniu al naiului.” Oana Lianu a absolvit în anul 1999 Academia de Muzică George Dima din Cluj-Napoca, secţia Pedagogie muzicală. Tot atunci îi este decernată de către Senatul Academiei de Muzică, rector Profesor universitar Alexandru Fărcaş, MEDALIA ANIVERSARĂ cu prilejul aniversării a 150 de ani de la naşterea compozitorului, dirijorului şi pedagogului George Dima, pentru rezultatele excepţoionale avute în facultate. Lucrarea de licenţă intitulată Caracteristici modale şi ritmice ale dansului Învârtita rară din judeţul Sălaj, coordonator ştiinţific Profesor universitar doctor Constantin Rîpă este apreciată şi notată cu 10. Pentru Oana Lianu urmează o carieră universitară fulminantă. În luna octombrie a aceluiaşi an Oana Lianu devine preparator universitar, titular prin concurs la Facultatea de Muzică a Universităţii Oradea, catedra de Pedagogie muzicală, disciplina Folclor. În anul 2000 Oana Lianu a fost invitată de onoare a Universităţilor din Reims şi Stuttgart, în vederea consolidării schimburilor culturale între Facultatea de Muzică a Universităţii din Oradea şi cele două instituţii universitare din străinătate. Începând cu anul 2001 este Asistent universitar doctorand, titular prin concurs la Catedra de muzicologie a Academiei de Muzică George Dima din Cluj-Napoca. În martie a fost invitată în dublă calitate, de conferenţiar şi artist la Colocviul Mondial de Folclor Muzica şi societatea, desfăşurat sub egida Universităţii Libere din Bruxelles. A prezentat lucrarea Sentimentul DOR prezent în doina românească, exemplificată cu ajutorul naiului. În cadrul colocviului a susţinut o serie de concerte de muzică clasică şi populară. În luna martie a concertat alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, dirijor Gheorghe Costin, Sinfonia da Requiem, compozitor Prof.Univ.Dr.Valentin Timaru. Şi-a început activitatea publicistică la sfârşitul anului 2001, publicând un ciclu de 9 articole despre nai, apărute în săptămânalul de cultură orădean Crişana Plus. În anul 2005 Oana Lianu a obţinut Summa cum laude teza de doctorat Naiul între tradiţie şi modernitate, coordonator ştiinţific Profesor universitar doctor Valentin Timaru, prima teză la nivel mondial care tratează instrumentul nai la cel mai înalt grad, sub toate aspectele, teoretice şi practice. În anul 2006 a publicat două cărţi: Naiul între tradiţie şi modernitate şi Metodă pentru însuşirea naiului, iar din luna mai a devenit lector universitar doctor la Facultatea de muzică din Oradea, titularul disciplinei Folclor, Catedra de Pedagogie şi a secţiei Instrumente populare de suflat. Din noiembrie 2006 este realizatorul emisiunii tv “Dragu mi-i de neamu meu”, TVS ORADEA, prin care promovează muzica populară românească, obiceiurile şi tradiţiile noastre populare. În 2007 a preluat Ansamblul folcloric al Facultăţii de muzică, devenind astfel prima femeie dirijor al unei orchestre populare studenţeşti româneşti. În martie şi-a lansat cartea Naiul între tradiţie şi modernitate şi Cd-ul Bijuterii folclorice la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov, prilej cu care i se acordă Diploma de Onoare, în condiţii de calitate şi prezentare deosebită. La festivalul concurs naţional Floare de Lotus de la Oradea, iulie, 2007, a fost aleasă preşedintele juriului. 2008 îi aduce Oanei Lianu titlul de conferenţiar universitar doctor la catedra de Pedagogie Muzicală a Facultăţii de Muzică a Universităţii din Oradea. Apare Cursul de folclor muzical, cea de-a treia carte a cadrului universitar. Este de asemenea un an deosebit de prolific şi în plan concertistic, artista susţinând peste 50 de concerte numai în afara graniţelor ţării. În luna mai a anului 2009 Oana Lianu devine şeful catedrei de Pedagogie muzicală a Facultăţii de Muzică. CONTACT: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza |
Radio INTERN
| Radio R România caută REDACTORI |
Radio R România caută redactori muzicali, redactori pentru redactarea ştirilor cât şi redactori pentru contactul cu ascultătorii şi partenerii noştrii. |
Alătură-te nouă !
| Alătură-te nouă ! |
| Radio R România pune la dispoziţia oricărei Organizaţii/Instituţii româneşti din ţară şi străinătate spaţiu de emisie pentru prezentare şi informări săptămânale. Pentru contacte şi oferte ne puteţi scrie la adresa: staicu@staicu.de |
Voluntariat
| Voluntariat |
| Asociaţia AŞII ROMÂNI din Nürnberg caută VOLUNTARI, pentru activităţile culturale, sociale şi mass-media. Dacă doriţi să vă dedicaţi o parte din timpul liber pentru a-i ajuta pe semenii noştri, nu ezitaţi! Tot ceea ce trebuie să faceţi este să luaţi legătura cu cei care deja desfăşoară astfel de activităţi în cadrul Agenţiei de Presă AŞII ROMÂNI, Radio R România şi Biblioteca românească din Nürnberg „Ion Minulescu” . Va aşteptam scriindu-ne pe adresa: voluntariat@asiiromani.eu |












