Ştiri Diaspora
Agenţia de presă AŞII ROMÂNI, un luceafăr pe cerul mediatic al diasporei româneşti din Germania

Trăim într-un secol al comunicării perpetue, trăim într-o lume caracterizată prin ascensiunea fără precedent a mijloacelor de informare jurnalistică.  Plutim într-un unives mediatic mult prea abundent. Suntem zilnic urmăriţi de un nestăvilit potop de informaţii, ştiri, comunicate şi, din nefericire, suntem mult prea ocupaţi pentru a selecta, din interminabillul număr de ziare şi reviste, ştirea valoroasă, informaţia uitlă, cuvântul consolator sau fraza care pune în mişcare mintea, sufletul şi fapta. Ne scăldăm mintea şi ne înnecăm sufletele într-un ocean zbuciumat de informaţii, care corup şi ne modifică percepţia depre lume şi despre noi înşine, ne complică viaţa.

Într-un context mediatic  tulbure în care se amestecă ştirea de calitate cu informaţiile de natură îndoielnică a apărut ca o scânteie,  Agenţia de presă AŞII ROMÂNI.  Aflată sub oblăduirea Platformei Culturale cu acelaşi nume, actul de naştere al agenţiei a fost semnat în luna decembrie 2008, iar botezul oficial s-a produs în 15 ianuarie 2009, când a avut loc lansarea agenţiei. Scoasă în lume într-o zodie norocoasă, cea a „Luceafărului” poeziei româneşti, agenţia de presă, aflată sub atenta îndrumare a Ionelei van Rees-Zota, este destinată românilor de pretutindeni, dar în mod special românilor plecaţi din ţara natală şi sunt răspândiţi în lumea întreagă. Ea se adresează românilor din diaspora şi tuturor cetăţenilor care doresc să fie rapid şi corect informaţi, care doresc să fie părtaşi la realizarea idealurilor formulate de directorul Agentiei, doamna Ionela van Rees-Zota. Cu un adânc profesionalism, cu mintea ei tonică şi un entuziasm molipsitor, domnia sa a reuşit să demonstreze, pe parcursul unui an de activitate, că agentia pe care o conduce oferă beneficiarilor un atrăgător buchet de servicii. Ele variază de la serviciile de informare, bazate pe colectarea selectivă şi diseminarea mesajelor jurnalistice relevante, până la oferirea unor servicii care să promoveze cultura, arta şi turismul românesc, să favorizeze schimbul de informaţii  interculturale, să consolideze dialogul profesional dintre generaţii, prin promovarea tinerilor jurnalişti care s-au remarcat, prin talent, spirit de observaţie, iniţiativă şi moralitate.

Joomla "wookie mp3 player 1.0 plugin" by Sebastian Unterberg
Citeşte mai mult...
 
Românii din Germania pot vota în 5 oraşe
La alegerile pentru Preşedintele României ce vor avea loc duminică, 22 noiembrie 2009, între orele 07.00 - 21.00 Misiunile României în Germania care organizează secţii de votare sunt la Berlin, Hamburg, Bonn, Munchen si Stuttgart.

Astfel:

Berlin: Dorotheenstrasse, 62-66, 10117 Berlin

Hamburg: Oberaltenallee 20a, 22081 Hamburg

Bonn: Legionsweg 14, 53117 Bonn

München: Richard Strauss Str. 149, 81769 München

Stuttgart: Schellingstr. 9, 70174 Stuttgart


Sunt adresele unde pot vota toţi cetăţenii români aflaţi în străinătate (inclusiv turiştii), pe baza următoarelor documente prevăzute de lege, aflate în termenul de valabilitate: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic sau titlul de călătorie (acesta se eliberează în cazul în care documentele de identitate menţionate mai sus nu mai sunt valabile sau au fost pierdute).

Mai multe detalii se pot gasi consultand pagna oficiala a MAE, http://www.mae.ro/, la sectiunea special dedicata, Alegeri Prezidentiale 2009.

Joomla "wookie mp3 player 1.0 plugin" by Sebastian Unterberg
 
Povestea de Oscar a sasului Dieter Alzner

dieterDacă vreun mare regizor de la Hollywood ar auzi povestea reghineanului Roland Dieter Alzner, filmul lui ar prinde cu siguranţă podiumul la Oscar. Locuieşte lângă Nürnberg de peste 30 de ani. Viaţa lui se împarte însă între frumosul oraş german şi idilicul sătuc al copilăriei sale, Ideciu de Sus. Provine dintr-o familie de conţi, însă a ratat la mustaţă cariera de gangster.


Dieter, cum îi spun prietenii români, se trage după tată din neamul de conţi Alzner, datat ştiinţific în anul 959, în zona Luxemburgului de astăzi. În biserica evanghelică de la Sibiu este pomenit unul dintre înaintaşii săi, decedat la 1502, şi se face vorbire pentru prima oară de blazonul familiei.
Dieter s-a născut în Reghin, bunicul său fiind un cunoscut medic generalist şi stomatolog, cu studii în Germania, Austria şi România. O familie de saşi intelectuali, tatăl lui Dieter fiind primul care a reuşit să evadeze din infernul comunist şi să fugă în Occident. Copilul Dieter a crescut însă mai mult la bunicii din partea mamei, mici fermieri saşi la Ideciu de Sus. Toate vacanţele şi le făcea în acest peisaj de vis, alături de animalele pe care le creşteau bunicii şi de copiii vecinilor. Plin de viaţă, Dieter a fost un copil-problemă de mic. La grădiniţa în limbă germană de la Reghin a făcut prima boacănă. Lider de grup, a fugit cu un grup de copii în pădure, iscând un tărăboi imens. Apoi, clasele I-IV au fost un vis pentru micuţul Dieter, având-o învăţătoare chiar pe mama lui. Distracţii, onomastici, prăjituri, ţigări şi beri pe ascuns, fotbal, şcoala de pian, cea de aquamodelism, pescuit, plăcintele bunicii servite la pat... sunt amintiri extrem de plăcute pentru el.

Joomla "wookie mp3 player 1.0 plugin" by Sebastian Unterberg
Citeşte mai mult...
 
ARTHIS - Casa de Cultura Belgo-Româna va invita

altZiua Dialogului

  

SÂMBATA 17 OCTOMBRIE 2009 (14.30 - 16.30)

 

la Arthis - 33 Rue de Flandre, 1000 Bruxelles

 

  

Moment de încheiere festiva a activitatii începând de la ora 16.45

 

Joomla "wookie mp3 player 1.0 plugin" by Sebastian Unterberg
Citeşte mai mult...
 
“Unificarea Germaniei, moment de cotitură pentru întreaga istorie”

Viforel Băbacă este consulul onorific al României la Potsdam, în Germania. Un bucureştean care de mai bine de 20 de ani locuieşte în apropiere de Berlin, dar care vorbeşte şi simte româneşte mai bine decât mulţi dintre politicienii noştri dâmboviţeni. A acceptat imediat provocarea noastră la dialog şi nu s-a sfiit să hoinărească împreună cu noi pe străzile Berlinului.
Reporter: Ce semnificaţie are ziua de 3 octombrie pentrun germanul obişnuit?
Viforel Băbacă: Ziua de 3 octombrie este Ziua Unificării şi astfel cea mai importantă sărbătoare pentru întreaga Germanie. După 45 de ani de separare forţată, starea de unitate teritorială germană a fost restaurată, deşi germanii, ca popor, nu s-au simţit nicio clipă altceva decât un singur popor. Adunarea Poporului din RDG a decis la 23 august 1990 aderarea la RFG. Şedinţa a început la ora 21.00 şi s-a încheiat la ora 2.30. Astfel, din 363 voturi au fost 294 pentru, 62 împotrivă, 6 abţineri şi 1 vot anulat. Din acea noapte, RDG a încetat să existe. 3 octombrie, Ziua Unificării Germaniei, a înlocuit ca Zi Naţională ziua de 17 iunie, pentru teritoriul fostei RFG, şi ziua de 7 octombrie, pe teritoriul fostei RDG, ambele cu încărcături istorice nu tocmai plăcute.

Joomla "wookie mp3 player 1.0 plugin" by Sebastian Unterberg
Citeşte mai mult...
 
Cultura românească, pe mâini bune la Nürnberg

IMG_8839Ionela van Rees-Zota, deşi nu e vreo contesă din cărţile de istorie, are o poveste surprinzătoare. De succes. Proprietară a unui trust de presă în judeţul Vâlcea în perioada 2003-2008, absolventă a două facultăţi, Drept şi Jurnalistică, şi a unui masterat în administraţie publică europeană, Ionela a lăsat totul în urmă şi luptă astăzi pentru a promova cultura românească în zona Nürnberg din Germania.

Pasiunea Ionelei pentru jurnalistică provine din copilărie. „Publicam încă din şcoală, în tot felul de reviste pentru copii. Simţeam o atracţie deosebită pentru acest domeniu şi opţiunea pentru a urma facultatea de specialitate a fost firească. Mai rămâne să-mi dau seama de ce am optat pentru Drept, la început”, ne povesteşte Ionela, savurând o cafea într-un shop din superba gară a Nürnberg-ului. A fost printre cei care au avut curajul să investească în presă în România într-o perioadă când Guvernul Năstase nu era tocmai în acord cu libertatea de exprimare. „Mi-am dat seama din start că nu puteam să reuşesc cu ziare de informaţii şi aşa am trecut rapid la reviste. Deţin patru titluri: Aşii vâlceni, Aşii vâlceni juniori, Aşii vâlceni Plus şi Aşii primăriilor. Le-am întrerupt apariţia în vara lui 2008, când am decis să mă mut în Germania, la Nürnberg”, spune Ionela. Decizia de a abandona totul şi de a se muta în străinătate nu a fost una uşoară. Mama ei locuieşte de aproape 15 ani în Germania şi desele vizite pe care Ionela i le-a făcut, plus insistenţele unor colaboratori din zonă au convins-o că e timpul pentru o mutare strategică. „În iunie 2008, am lansat la Nürnberg publicaţia Aşii Români, dedicată marii comunităţi de români care trăieşte în acest oraş. La lansare l-am cunoscut pe soţul meu, un sas de lângă Sibiu, care, coincidenţă, avea aceeaşi pasiune pentru presă. Deţinea un post de radio online pentru românii cărora mă adresam şi eu cu ziarul. Ne-am potrivit de la început!”, ne spune, râzând, Ionela. Reacţiile la apariţia publicaţiei au fost atât de favorabile încât cei doi au decis în scurt timp trecerea ziarului pe online şi, mai mult, transformarea lui într-o agenţie de presă pentru românii din toată diaspora. Astăzi, agenţia lor, Aşii Români, are colaboratori în majoritatea ţărilor unde comunitatea românească este bine reprezentată numeric. Ştirile curg, totul începe să se mişte... „Noi nu scriem bârfe, nu facem politică extremistă, nu prezentăm faţa negativă a românilor, ci, dimpotrivă, încercăm să scoatem în evidenţă ceea ce fac ei pozitiv!”, susţine Ionela, încuviinţată din cap de soţul ei. Cei doi au depus recent un proiect de finanţare la Direcţia Românilor de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, de unde li s-a promis ajutor.

Joomla "wookie mp3 player 1.0 plugin" by Sebastian Unterberg
Citeşte mai mult...
 
România nu are nici-o instituţie de învăţământ sau mass-media pe care să o sprijine în SUA

altO delegaţie formată din reprezentanţi ai asociatiilor românesti din Statele Unite ale Americii va efectua, în perioada 29 septembrie - 3 octombrie 2009, o vizită în România, la invitaţia secretarului de Stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Eugen Tomac si se va intalni cu presedintele Traian Basescu dar si cu reprezentantii altor institutii, transmite Romanian Global News. Vor fi evaluate modalităţile prin care autorităţile române pot veni în sprijinul acelor iniţiative ce răspund nevoilor imediate ale acestei comunităţi, o atenţie deosebită fiind acordată proiectelor ce vizează păstrarea şi afirmarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a românilor americani. O organizatie extrem de activa din SUA, care s-a implicat si in ajutorul romanilor din jurul frontierelor Romaniei este Consiliul Mondial Roman, reprezentat la aceasta intalnire de secretarul sau general, Neculai Popa, fost detinut politic in timpul regimului comunist.

Joomla "wookie mp3 player 1.0 plugin" by Sebastian Unterberg
Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior12345UrmătorSfârşit »

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL

Ascultă LIVE


Parteneri Media

RADOR
Banner
Banner
Blog cu Muzica | Inhibitii.ro

AUTENTIFICARE



Număr afişări conţinut : 1536184

HOROSCOP


Sondaj

Ce muzică doreşti să asculţi la Radio R România ?
 

Radio INTERN

Radio R România caută REDACTORI

Radio R România caută redactori muzicali, redactori pentru redactarea ştirilor cât şi redactori pentru contactul cu ascultătorii şi partenerii noştrii.
Prietenii tăi au remarcat că reuşeşti să comunici cu uşurinţa, ai o legatură bună de internet ?
Inseamnă că poţi deveni colegul nostru la Radio R România. Scrie-ne la: redactia@radior.eu

Alătură-te nouă !

Alătură-te nouă !
Radio R România pune la dispoziţia oricărei Organizaţii/Instituţii româneşti din ţară şi străinătate spaţiu de emisie pentru prezentare şi informări săptămânale. Pentru contacte şi oferte ne puteţi scrie la adresa: staicu@staicu.de

Voluntariat

Voluntariat
Asociaţia AŞII ROMÂNI din Nürnberg caută VOLUNTARI, pentru activităţile culturale, sociale şi mass-media. Dacă doriţi să vă dedicaţi o parte din timpul liber pentru a-i ajuta pe semenii noştri, nu ezitaţi! Tot ceea ce trebuie să faceţi este să luaţi legătura cu cei care deja desfăşoară astfel de activităţi în cadrul Agenţiei de Presă AŞII ROMÂNI, Radio R România şi Biblioteca românească din Nürnberg „Ion Minulescu” .
Va aşteptam scriindu-ne pe adresa: contact@asiiromani.eu


Copyright © 2009 Radio R România - România la tine acasă !