|
O delegaţie formată din reprezentanţi ai asociatiilor românesti din Statele Unite ale Americii va efectua, în perioada 29 septembrie - 3 octombrie 2009, o vizită în România, la invitaţia secretarului de Stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Eugen Tomac si se va intalni cu presedintele Traian Basescu dar si cu reprezentantii altor institutii, transmite Romanian Global News. Vor fi evaluate modalităţile prin care autorităţile române pot veni în sprijinul acelor iniţiative ce răspund nevoilor imediate ale acestei comunităţi, o atenţie deosebită fiind acordată proiectelor ce vizează păstrarea şi afirmarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a românilor americani. O organizatie extrem de activa din SUA, care s-a implicat si in ajutorul romanilor din jurul frontierelor Romaniei este Consiliul Mondial Roman, reprezentat la aceasta intalnire de secretarul sau general, Neculai Popa, fost detinut politic in timpul regimului comunist.
In SUA traiesc circa un milion de romani, ajunsi pe taram american ca urmarea a mai multor valuri de emigratie. Cu toate ca alte state sunt preocupate si sprijina educatia si mass-media in limba materna pe taram american, Romania nu are nici-o institutie de invatamant sau mass-media pe care sa o sprijine in SUA. Exista initiative ale comunitatilor locale romanesti in acest sens, dar pe care statul roman nu le-a sprijinit. Comunitatea romanilor americani este destul de divizata ca urmare a infiltrarilor acesteia cu ofiteri acoperiti ai Securitatii ceausiste. Din pacate, o parte dintre aceastia au ramas si dupa 1989 acolo practicand in continuare tactici de dezbinare sau preluare a unor comunitati romano- americane. Acesta este si motivul pentru care nu putem vorbi de un lobby coerent al Romaniei in SUA. Lipsa unei strategii coerente de sprijinire a comunitatii romano-americane, ca dealtfel si a celorlalte comunitati, face ca Romania sa fie printre ultimele tari din zona central si est europeana, ca implicare si rezultate in pastrarea identitatii romanilor din SUA. |