|
PRO TV Internaţional va fi alături de românii din regiunea Andalucia, Spania timp de 3 zile, cu cele mai noi informaţii legate de programe şi vedetele lor preferate. În perioada 19-21 iunie 2009, PRO TV Internaţional va participa la prima ediţie a Tîrgului DIVERSIA ENTERCULTURAS de servicii şi produse pentru imigranţi şi va avea standul cu numărul 45, pe Stadionul Olimpic din Sevilla. Oficial, potrivit Ministerul Muncii şi al Emigrarii, în Spania trăiesc şi muncesc peste 716.000 mii de români, dar neoficial cifra se ridică la peste un milion de români, care pot viziona PRO TV Internaţional prin companiile ONO, Digital + , Digital Movil (Vodafone si Orange), Euskaltel.
Alături de PRO TV Internaţional, cei care vor veni la Diversia vor găsi informaţii despre servicii oferite de multe companii, printre care cele bancare, de telefonie mobilă, reviste, restaurante şi multe altele. Programul Tîrgului se va desfăşura între orele 11:00 şi 20:00, vineri, pe 19 iunie, iar sîmbătă şi duminică vizitatorii sînt aşteptaţi între 11:00 şi 21:00, ora locală.
|